Mie mila de Romania!

Şocant titlu nu? Da, mie mila de Romania! De 20 de ani ne chinuim cu democratia asta şi tot nu-i dăm de cap. In 1989, am ramas cu gura cascată la televizor, de ceea ce vedeam. Cumpărasem de-ale gurii, niste peşte congelat, l-am pus in chiuvetă, am dat drumul la apă ca să-l dezgheţe şi după ce am deschis televizorul…dar până ce nu mi-a ajuns apa la picioare nu m-a interesat nimic. A venit vecinul de jos, şi suna ca disperatul la uşă, dar eu nimic, nu i-am dat drumul, până nu m-am uitat pe vizor, să nu care cumva sa fie careva cu AKM-ul...
Lasând gluma la o parte, în inimile noastre, a celor ce eram şi pe atunci oameni maturi, am crezut ca ne-a pus Dumnezeu mâna în cap. Gata, deja visam, Europa venim! Ne şi vedeam turişti plini de bănet, prin castelele mult visatului continent. Dar, nu a fost să fie aşa. In 3 ani totul s-a năruit. Somaj, 25%, inflatie, de 60%. De la ciosvârta de un kil de slănină aruncată de Ceauseşcu, am ajuns în câţiva ani , ca trebuia la salar ori sa cumperi mancare de toţi banii, ori dolari, alfel rămâneai sărac lipit luna respectivă. Trebuia să cumperi în seara salariului dolari, altfel în fiecare zi , hiperinflatia iţi rodea din bani, şi rămâneai cu te miri ce. Era o vrie care se autoalimenta, şi se învîrtea din ce in ce mai repede, prin lipsa de bani a guvernului, şi prin faptul că populaţia, avea o foame cronică de dolari, bineînţeles de frica inflaţiei.
O sa vină străinii şi o sa ne dea bani! Sâc! Că ăia erau proşti! De fapt s-a distrus o intreaga economie, care era destul de energofaga, si rudimentara. Probleama mai gravă este faptul că verişorii noştri europeni, ne-au primit cu bratele deschise dar cu mâinile in buzunarele noastre. Am devenit o piaţa de desfacere extrem de atractivă.
Să nu mă întelegeţi gresit, nu sunt melancolic comunist. Nu suportam comunismul, controlul 100% facut de stat, ţinerea populaţiei în cuşca numită România. Nooo, departe de mine gândul acesta. Dar să nu-i mai credem pe domnii europeni şi americani…sfinţi!!! Nu ridică nimeni un deget, nu face nimeni un pas, fără sa cuantifice castigul.
Am votat de fiecare dată. Uraaa! În sfârşit votăm liberi , şi pe cine vroiau muşchii noştri. Şi ce dacă! Noi am ramas cu votul ei cu…restul!
Ce este cel mai trist, este ca ne pleacă intelectualii. Au plecat peste granită, doctori, profesori, ingineri. Mare pacăt! Dar nu numai ei, după un timp, au plecat mult alţii care din păcate nu s-au mai intors. Muncitorii profesionişti: dulgheri, betonisti, instalatori, toată crema din constructii. Au facut palate la alţii… bine, căci oricum noi nu aveam nevoie de ele. Asta e! Din ce in ce mai trist. Acum pleacă şi studentii de pe bancile facultăţii. Unde mai pui că elevii eminenţi pleacă şi ei să studieze în străinătate. Asta nu are nimc rău în sine. Numai că, nu se mai întorc! Şi uite aşa ţara aceasta nu va mai progresa de loc.
Dar stăteam şi mă gândeam ca nimic nu este întâmplător. Dupa cum scriptura zice că toate sunt in mâinile Lui, înseamnă că aceste lucruri nu sunt haotice, ci sunt strict sub controlul Domnului Dumnezeului nostru. Faptul că m-am născut aici nu este întâmplator, faptul că am prins aceste două perioade, comunismul si capitalismul sălbatic, tot nu e întamplator.
Se zice că o ţară are conducatorii care-i merită. Eu aş zice mai mult. O ţară are conducătorii care-i stabileşte Cel de sus. Care ar fi datoria noastră, în acest context? Cred că:
1Pe 2:13 Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor,
1Pe 2:14 cît şi dregătorilor!
Ce pot zice acum? Stau şi mă gândesc, ce o să facă copii mei. Mai ales Teo care este micuţ, şi nu ştim ce vremuri o sa prindă.
El va trebui un singur lucru sa ştie:
Gal 4:7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.