Mai mult de jumatate din relatie

(Mai mult de jumătate din suma calităţilor unui cuplu!!!)

 Doamne, câte talente ai pus în aceste femei! Câteodată mă faci gelos. Câte din calităţile ei nu aş vrea să le am!

Aş vrea să am şi eu diplomaţia ei şi să nu spun lucrurilor pe nume. Să mă gândesc de două ori dacă ceea ce vreau să comunic, nu aduce atingere demnităţii interlocutorului meu. Să îmi aleg cuvintele şi chiar dacă transmit un mesaj clar si hotărât, tonul să fie acela care apropie, care uneşte, nu care îndepărtează.

Să fiu tot atât de înţelegător cu celălalt încât, chiar dacă greşeşte să am tăria de a nu-i spune nimic şi de a lăsa Duhul Sfânt să-l lămurească. Dacă-l văd că deja  suferă să nu-i mai spun nimic, ci să încerc să-l încurajez şi să-l scot din groapa în care este deja, să nu-l afund mai tare.

Să am măcar o parte din răbdarea şi dragostea care o au pentru copii. Să am puterea de a trece cu vederea multe lucruri pe care mintea mea de bărbat tinde să le puncteze. Să pot să stau cu copilul câte o oră întreagă la prânz şi alta seara , când în braţe, când pe pat, ca să-l adorm. Să-i vorbesc calm şi cald chiar dacă plânge de te surzeşte şi fizic nu mai pot, iar mâinile mi se lungesc până la picioare…

Să am puterea să gospodăresc în casă, făcând curat, sau mâncare, pentru că trebuie, pentru că nu are cine altcineva, pentru că familia trebuie hrănită, chiar dacă oboseala mă doboară, mă doare capul sau sunt răcit cobză sau pur şi simplu nu am chef deloc.

Să am puterea când vin de la serviciu să las problemele acolo de unde vin şi să intru zâmbitor pe uşă , proaspăt şi cu un aer vesel de parcă abia atunci începe ziua şi sunt odihnit. Să răspund copilului la ce mă întreabă şi să stau să ascult tot ce-mi povesteşte de la şcoală, atent, ca să simtă cât de important este în ochii mei.

Să suport cu stoicism partenerul când vine de la serviciu frânt şi  sfâşiat de lupte, să o alint,  să o încurajez şi să o ascult şi pe ea cum am ascultat copiii. Să o fac şi pe ea  să simtă că-mi pasă de tot ce a păţit la serviciu, chiar dacă mie îmi cad ochii în gură de oboseală, pentru că de când am venit eu de la serviciu, am făcut o mulţime de treburi, care de altfel nu se văd când sunt făcute ci numai când nu sunt făcute.

Să am puterea să trec peste tonul nu întoteauna iubitor şi prietenos al partenerului, când se mai enervează  şi să nu-i răspund  nici măcar cu aceeaşi monedă. Să-i răspund calm şi prietenos.

Să fac treburile casei sau să stau cu copilul chiar dacă am mai stat toată ziua, atunci când partenerul  are o treabă importantă pe calculator… pe care dacă nu o face el, se prăbuşeşte lumea, dar să accept pasiunea lui ca fiind a mea.

Să aştept cuminte o floare adusă când  şi când, şi să mă bucur de ea de parcă ar fi prima floare de pe pământ pe care aş primi-o.

Să fiu tandru şi iubitor chiar dacă sunt rupt de oboseală şi îmi plesneşte capul de problemele de la serviciu. Sau de problemele de peste zi rămase nerezolvate.

Să aştept, să mănânc cu partenera chiar dacă întârzie câteva ore la serviciu, doar de plăcerea de a mânca cu ea, chiar dacă foamea mă termină.

Oare  aş putea să fac toate aceste lucruri, dar să-mi păstrez aureola de  Maximus care vine pe un cal, cu sabia fluturând deasupra capului…?