Botezul

1 Aprilie 2001
Paştele anul acesta cade foarte aproape ca dată de ziua mea de naştere…din nou! Doamne ce mai pluteam atunci! A fost cea mai minunata zi din viaţa mea! Numai căsătoria cu Liliana şi nasterea lui Teo o mai umbreşte aşa , dar nu mult! Această zi a rămas săpată în memoria mea afectivă. Eram 14 candidaţi. O mulţime de oameni. Un pluton, cum ar spune iubitul nostru frate Costel! Şi toţi oamenii aceştia se pregăteau să-şi pună viaţa în mâna Domnului. Credinţa era mare, imensa! Plutea în aer un iz de primavară. Mirosul florilor abia ieşite din gaoace, ionizau aerul proaspăt şi încă umed de primăvară.
M-am îmbrăcat cu mari emoţii în dimineatza aceea. Parcă nimic nu-mi stătea bine pe mine. Nu că aş fi avut din ce alege prea mult dar…M-am decis să aleg un costum, adică singurul care-l aveam. Mereu aveam impresia că atunci când mă îmbrăcam parcă mă mutam! Dar asta-i altă problemă. Şi iată-mă cu costumul cel verde pe mine. Totul era verde, şi natura şi costumul meu. Cobor pe scări şi văd că nimeni nu se ută la mine! Eu mă aşteptam să fiu întâmpinat la scara blocului, oamenii să-mi strângă mâna, să mă felicite, să mă aclame…dar nimic din toate asteptarile mele! Lumea trecea bucuroasă pe langă mine că a venit…căldura! In fine ajung în faţa bisericii, ei da, aici e mare sărbătoare. Uşierii îmbrăcaţi la marele fix, mă întâmpinau cu braţele deschise şi cu strângeri de mână. Ei, se pare că abia aici s-a întâmplat ceea ce eu aşteptam. DA! Aici se bucurau toţi de decizia mea! Aici eram printe ai mei, de acum încolo! Eram cu fraţii şi surorile mele.
A început liturgia! Ei, dar cine mai auzea ce se vorbeste! Eram în al noulea cer! Urma să mă botez! Neam de neamul meu nu a ştiut că vreunul de al lor, avea să “calce gresit” , să se pocăiască. Pastorul Dom’ Costel la mare verva, dar nu cred că-mi mai aduc aminte din ce a predicat… Nu puteam să mă concentrez. Apa! Da din bazin. Vedem numai apa din bazin. O fi calda? Nu o fi rece?
Au început prezentările. Mă scol eu ţanţoş de pe scaun . mă uit către toată biserica. Toţi feţe zâmbitoarea. Toata lumea! Ce minunat şi încurajator să vezi feţe bucuroase şi aprobatoare!
In fine suntem trimişi să ne îmbrăcam în alb! Foarte frumos: parcă eram îngeraş! Io şi îngeraşul! Of Doamne, mare ţi-e dragostea şi ce bine că nu e după meritele noastre! Ne-am aşezat în rând pe scaune, in timp ce Şekinah cânta de zor.
Câţiva fraţi şi surori se botează înaitea mea, şi iată-mă şi pe mine în sfarsit merg spre bazin. Păşesc hotărât, unde mă aştepta păstorul. Mi-a întins mâna, parcă era Domnul Isus, şi m-a învitat. A spus câteva cuvinte pe care şi azi mi le aduc aminte: “ E prima data cand aud că cineva se simte singur, şi caută un prieten. Iată că l-a găsit în persoana Domnului nostru Isus Hristos! Sau mai degrabă Domnul Isus l-a găsit pe el. Mihai, crezi tu ca Domnul Isus este fiul lui Dumnezeu?”-ma intreabă el. “DA! DA! Fac eu de doua ori. Ca să se audă!!! Probabil din cauza tensiunii nu m-am auzit. DA! Cred ca Domnul Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu! Şi ţuşti în apă! Când m-am ridicat, apa îmi curgea pe faţă, şi o lumină puternică m-a lovit în faţă! Eram cu ochii larg deschişi şi nu vedeam decat lumina! Acele câteva secunde când apa mi se prelingea pe faţă, parcă s-au scurs cu încetinitorul. Parcă lumea stătea pe loc. Vocile se auzeu în reluare, totul se misca fara grabă în jurul meu. M-am trezit la realitate cand am iesit din bazin, şi mi-a lunecat piciorul pe muşama. Ups! Welcome in the real World! –mi-am zis atunci. De acum, hai la luptă. Nu mai eşti singur. Ești cu prietenul tău de suflet, Isus Hristos!
PS. Multumesc Danei că m-a felicitat de 1 Aprilie şi mi-a readus în minte acele momente unice în viata mea!