Inelul de logodna

M-am tot gândit cum să fac să împărtăşesc din experienţa mea, tinerilor, în special baieţilor, care doresc să-şi caute jumătatea. Iată câteva lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul de „luptă” :

Doamne, îmi aduc aminte cu ce ochi mă uitam la Liliana. Aţi simţit vreodată că vă ies ochii din orbite? Că nu vă puteţi gândi la nimic altceva? Că găndurile voastre  sunt dominate de aceiaşi şi aceiaşi persoană până la saturaţie. Tinerilor, aşa trebuie să iubiţi!!! Să nu vedeţi soarele din cauza ei!!!

1. Cuvintele trebuie sa fie  încărcate de pasiune

Doamneee, ce papagal aveam  în perioada din jurul logodnei. Ce lucruri mai scormoneam. Vorbeam şi... câte o dată mă opream şi mă felicitam. Imi scuipam în sân! Doamne ce băiat deştept mai sunt! Ptiu, să nu mă deochi!

Vorbeam în şir! Lucruri vrute şi aparent …nevrute! Îi spuneam că o iubesc de 100 de ori pe zi! …Şi acum îi spun, dar mai rar… că s-a obişnuit deja! Făceam planuri împreună. Inima imi spărgea pieptul. „Vorbeam” câte 10-15 pagini scrise pe mess. Îmi luam bilet de voie de la şef, o ora, că ea era liberă  şi putea vorbi, si taka- taka-taka pe mess de mă dureau degetele...de la seriviciu bineinteles. Pasiune! Multa pasiune!

2. Dorinţa de a sta continuu în compania fiinţei iubite, în comuniune cu ea.

Când o conduceam pe Liliana acasă, nu-mi mai venea să plec în ruptul capului! Aş fi stat ghemuit pe preşul de la uşa ei, numai să-i mai aud glasul, măcar prin uşă. Măcar să-i mai simt parfumul de la distanţă. Dar nu a fost nevoie, norocul nostru ( al meu! Sâc!) că viitorii mei nepoţi stăteau în acea perioadă la Liliana. Nici nu vă imaginaţi când a venit iarna, după logodnă, cât am binecuvântat cerul că Iuli, Oti şi Lavi locuiau acolo. Îmi venea să-i strâng în braţe de bucurie! Le-am cumpărat şi un televizor cu diagonală mare numai sa mai stea în casă şi să nu plece, să pot sta şi eu cu Liliana la un film!

3. Dorinţa de a asculta cuvintele, glasul fiinţei iubite

Doamne, ce-mi mai placea să-i aud vocea Lilianei. O ascultam  ore în şir. Mergeam în parc, şi ea vorbea. Calmă, caldă, spunea lucruri despre Dumnezeu la care eu ramaneam cu gura căscată! Parcă il aveam pe Iuli cu mine. Talk, talk, talk, şi nu mă mai săturam.

Dar să nu credeţi că a mers totul ca pe aţă. Nooo! Au fost momente când mă rugam seara: „Doamne ,ajută-mă, învaţă-mă să o cuceresc pe Liliana! Spune-mi  Tu ce să fac, că eu nu mai ştiu!” Şi tăceam! Şi ce credeţi?! El îmi spunea, îi auzeam glasul, săream într-un picior prin casă la ideea genială ce o primeam. Îmbrăţişam aerul de parcă era EL. Auzeam în ureche cuvinte aievea. Aşa am învăţat să-i  ascult vocea. Să mă rog şi să tac. Să-i sorb cuvintele, care înca nu-I ieşeau pe gură! Doamne, iţi multumesc!

4.Teama de a nu o pierde vreo clipă

Dar sa stiti ca aveam o teamă de a nu o pierde. M-am agăţat de ea ca înnecatul de pai! Eram permanent în veghere, să nu o supăr, să nu o enervez.  Iar când s-a întamplat, căci s-a mai întâmplat, eram disperat, confuz , dezorientat. GPS-ul nu mai functiona!

Am postit, m-am rugam. Mi-am cerut iertare în secunda unu. Numai să nu se amplifice lucrurile. Of , Domne!

Ma simteam dependent de Dumnezeu 200%  .

5. Capacitatea de a face orice pentru fiinta iubită

Ştiţi câte kg aveam când ne-am logodit? Uitaţi-vă la mine, acum am 87kg. Ştiţi că aveam 78 kg? Când m-am însurat aveam  aceeaşi greutate ca atunci cand am ieşit din armată, şi eram tinerel şi tras prin inel. Dar ce faceam? Mă chinuiam singur: flotări, abdomene, cu o greutate de10 kg la spate. Jucam fotbal, tenis cu piciorul, ce mai, ca la 20 de ani. Mă tundeam fanky, acum m-a mai tuns Dumenzeu. Îmi cumpăram ţoale suple şi negre, ca să par mai tânăr! Aş fi făcut orice pentru Liliana! Dacă mi-ar fi spus să stau într-un picior in Piaţa Unirii, ălă eram! Mă vedeaţi la ştiri precum  cocostârcul pe statuia lui Cuza Vodă!

6. Dorinta de a povesti celorlati despre  fiinta iubită

Eh, când am ieşit prima oară cu Liliana, la restaurant, uaoou, ce ţanţoş eram! Mândru foc! Să ştiţi că am avut curajul să o rog sa mă ia de braţ!! Ce mai, nu mai aveam aer în mine. Clipele se scurgeau atât de repede, că-mi venea să arunc ceasul, dacă asta ar fi rezolvat problema. Povesteam in fiecare zila serviciu despre Liliana. Lilina încolo, Liliana încoace! Dacă mă sculai din somn, primul cuvânt  pe care îl spuneam era, bineînţeles,  Liliana! M-am laudat la toti! Le povesteam cum mergea relaţia. Eram împătimit rău.

7. Admiratia faţă de persoana iubită

Sunt multe lucruri pe care le admiram la ea: cum căuta cele mai potrivite cuvinte când vorbea cu cineva sau cu mine, pentru a comunica ceea ce doreşte să spună şi totuşi să nu producă o atingere a demnităţii celuilalt. Să nu supere pe nimeni. Dar cel mai mult o admiram pentru  Scriptura ce o avea (are) în căpuşorul acesta frumos.  Am testat-o în fel de fel de locuri din Biblie. E DOXA!  Bărbaţilor,  multumim Domnului că numai noua ne-a dat permisiunea să predicăm, altfel nici la amvon nu am mai ajunge! Şi ştiţi cum de stie atât de multe? S-a trezit ani şi ani la rând la ora 3 dimineaţa şi a studiat 4-5 ore pe zi. Da’ studiu tăticu’, cu notiţe , cu întrebări, schiţe logice. Este uimitoare! Daca mă framântă ceva,  pot apela cu nădejde la memoria externa: Liliana.

Iată câteva spicuiri din minunata relatie cu Liliana. Începuturi şi prezent. Viitorul? Numai Dumnezeu îl ştie. Dar vreau să ştiţi toţi cei care ati găsit ceva să învăţaţi din aceste rânduri, ca nimic nu e pe tavă! Totul se câştigă cu greu, cu luptă. Nu renunţaţi dupa primul refuz. Eu am primit două, tot de la Liliana,  şi m-am simţit de parcă mă lovise tramvaiul! Vai, Domamne! Şi când îmi amintesc ma ia cu ameţeli!

Băieti, dacă iubiţi aşa cum am iubit eu, sau chiar mai mult,  dacă da, sunteţi pe drumul cel bun. Nu renuntati!

Daca dragoste nu e, nimic nu e!